Skip to content

Ediția a doua a DentOP Dental Forum – conferința stomatologică dedicată pacienților, s-a întors!

DentOP a organizat a doua ediție a conferinței stomatologice dedicată pacienților – DentOP Dental Forum.

DentOP Dental Forum a devenit o tradiție atât pentru noi, cât și pentru pacienții clinicilor noastre, pe care ne angajăm să o continuăm de acum încolo. Este o bucurie pentru noi să ne putem întâlni cu persoanele care ne-au acordat un vot de încredere, într-un cadru diferit decât cel al clinicilor. Aceste momente ne apropie și ne întăresc comunitatea frumoasă pe care am creat-o, pe care o considerăm deja ca parte din familie.” a relatat Dr Cazacu Corrado – Medic Specialist Chirurgie Dento-Alveolară și fondator al clinicilor DentOP. Această ediție a avut ca focus discuții despre sănătatea generală și despre cum o putem menține la un nivel optim. Dr Simona Carniciu – Medic Primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a împărtășit cu pacienții DentOP sfaturi despre cum își pot menține diabetul sub control, în timp ce Andu Preda – Cercetător și Nutriționist, le-a descris cum ar trebui să arate alimentația lor pentru o viață sănătoasă. Dr Mihai Andrei – Medic Primar Gastroenterologie, a explicat cum funcționează sănătatea sistemului digestiv și a răspuns cu entuziasm la întrebările care au venit din partea publicului, iar Dr Mihail Pautov a creat un protocol pentru o viață perfectă pentru participanți, în care a inclus 10 obiceiuri sănătoase. La final, Toma Alexandru a creat un moment de stand-up care i-a făcut pe participanți să râdă cu gura până la urechi, iar Horia Brenciu și orchestra sa au creat un moment de neuitat, plin de voie bună. Ediția a doua a DentOP Dental Forum a demonstrat, așadar, angajamentul clinicilor DentOP față de sănătatea pacienților săi, depășind sfera stomatologică. Prin abordarea unor teme esențiale precum nutriția, diabetul și sănătatea digestivă, alături de momente artistice memorabile, evenimentul a reconfirmat succesul unui format inovator, fiind prima conferință stomatologică dedicată pacienților și creând o comunitate informată și inspirată. Rămâne de văzut ce surprize va aduce viitoarea ediție a acestui forum dedicat sănătății și bunăstării.

Din blog

Cele mai recente știri, interviuri, tehnologii și resurse.

Comunitatea DentOP

Comunitatea de suport pentru pacienții DentOP - unde vei avea ocazia să discuți cu alți pacienți ce deja au trecut prin această procedură.

Adreseaza o intrebare
Facebook DentOP community group screenshot
Olivia Rhye

Peste 11.000 de membri

Candice Wu

Discută direct cu pacienții noștri

Dent OP

Întreabă-i cum a fost în intervenție

Dent OP

Vezi cum se simt cu lucrările finale